marți, 6 decembrie 2011

Ghicitori despre iarnă



 

A venit baba din munţi,
Peste râuri făcând punţi
Şi a prins spunând poveşti,
Flori de gheaţă la fereşti.

(Iarna)

 

 

Totu-i îngheţat în drum,

Florile-s pe geam acum,

În sobă focul trosneşte,

Spune, ce anotimp este?

(Iarna)

 

Cine vine cu steluţe
Albe-n frunte
Dinspre munte?

(Iarna)

De zăpadă câmpul e acoperit,

Nu mai stă ninsoarea.

Cine a venit?

(Iarna)

 

 

Cine-i meşter iscusit

Şi cu iarna a venit

Şi-n fiecare dimineaţă

Îmi pictează flori de gheaţă?

(Gerul)

 

 

Pe fereastră prinde flori

Şi-n obraji lasă bujori.

(Gerul)

 

 

Cine pune peste noapte

Un pod zdravăn peste ape?

(Gerul)

 

 

Tot cu vârfu-n jos

Creşte, mereu creşte,

Soare-l dă jos!

Gerul îl ocroteşte!

(Ţurţurul de gheaţă)

 

 

Ce creşte cu vârful în jos?

(Ţurţurul de gheaţă)

 

 

Când nu e zăpadă
Doarme în ogradă,
Dar când ninge-afară
Cu copiii zboară.

(Sania)

 

 

Are tălpi, n-are picioare,

Fuge iute doar la vale,

Iar la deal, urcă agale.

(Sania)

 

 

Cu ea iarna sus în deal
Vin iute nu am habar,
Pe zăpadă alunec tare,
Nimeni nu ne stă în cale?

(Sania)

 

 

Fără cai şi fără roate,
O nălucă cu tălpici
Fuge pe şosea de lapte ...
Ce-o fi asta?... Ghici!

(Sania)

 

 

Iarna fuge,
Vara zace.
(Sania)

Albă şi suleimenită
Când urâtă, când iubită;
Vara nu vor să mă vadă,
Iarna toţi mă-nbrăţişează.
(Soba)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu